DESPRE NOI
De ce Centrul Educațional SEVA?

Centrul Educațional SEVA funcționează la Ploiești din iulie 2019 și este un proiect educațional prin definiție dinamic, cu multă energie – inspirat de copii, cu forța conferită de profesionalism, cu vitalitatea și robustețea necesare pentru a inspira și a se lăsa inspirat de educație.

E nevoie de spiritul SEVA pentru o educație de calitate!

La SEVA testăm și adaptăm materiale didactice și metode moderne de predare astfel încât să răspundem nevoilor copiilor, părinților și profesorilor.

EDUCAȚIA SECOLULUI XXI
Copiii de astăzi s-au născut într-o lume globală, în care informațiile sunt accesibile la o simplă apăsare de buton. Nevoile lor sunt acelea de a-și dezvolta competențe și atitudini care să-i ajute să-și creeze propriul drum în varietatea de culturi și multitudinea de provocări pe care le vor întâlni. Ieșirile zilnice în aer liber îi vor oferi prilejul de a înțelege și respecta natura, de a fi activ din punct de vedere fizic, îl vor încuraja să exploreze și vor contribui la o stare generală de bine. Sesiunile de cunoaștere a sinelui îl vor ajuta pe copil să-și recunoască și gestioneze emoțiile, să se concentreze mai ușor și să gândească mai clar. Suntem încântați să le fim alături copiilor în perioada celor mai importante descoperiri – anii preșcolarității – moment în care este esențial să avem în vedere interesul primordial al copiilor și ținem seama de opinia și starea lor de bine.
SEVA este locul din care plecăm întotdeauna mai bogați, pentru că învățăm întotdeauna ceva nou.
Newsletter
Abonează-te la newsletter și fii la curent cu ultimele noutăți SEVA.