1. Respectăm unicitatea
Fiecare copil este unic, este diferit și valoros pentru ceea ce este.

Fiecare copil are dreptul de a fi ascultat, observat și înțeles așa cum este el ca individ și ca membru al comunității din care face parte.

Este responsabilitatea echipei SEVA de a crea o atmosferă care să respecte diversitatea (culturală, de limbaj, de tradiții și viziuni asupra lumii) și care să încurajeze buna cooperare în interes educațional.

Educația timpurie se bazează pe respectul pentru viață, pe drepturile omului și pe o dezvoltare sustenabilă. Personalul SEVA susține creșterea și dezvoltarea copiilor care năzuiesc pentru adevăr, bunătate, frumusețe, justiție și pace. În educația timpurie respectăm cunoașterea și abilitățile, fapt care se reflectă în atitudinea și comportamentul just pe care îl avem față de noi înșine, unii față de alții și față de mediul înconjurător.

Idealurile și valorile noastre fundamentale sunt discutate împreună cu copiii și integrate în activitatea zilnică. Bullyingul, violența, rasismul sau alte forme de discriminare nu sunt acceptate sub nicio formă și din partea nimănui.

2. Colaborăm pentru a crește copiii ca ființe umane
În comunitatea SEVA îi tratăm pe oameni așa cum am vrea să fim noi tratați.
3. Respectăm drepturile copilului
Copiii au dreptul la libera exprimare și la a fi înțeleși în felul în care reușesc să comunice.

Fiecare copil are dreptul de a fi îngrijit, de a i se preda și de a fi încurajat. Copiii au dreptul de a se juca, de a învăța prin joc și de a se bucura de procesul educațional.

Astfel, copiii își creează propria imagine de sine, propria identitate și o imagine personală asupra lumii care îl înconjoară. Fiecare copil are dreptul de a simți că aparține unui grup.

În cadrul educației timpurii, copiii au dreptul de a primi informații variate, de a învăța despre emoții și conflicte, de a alege, testa și învăța în medii și cu materiale noi.

Scopul educației timpurii este de a promova în rândul copiilor principiile unei vieți sănătoase și a grijii față de starea de bine, cât și preocuparea față de un stil de viață sustenabil din punct de vedere cultural, social, economic și ecologic.

Bazele cunoștințelor și abilităților de natură eco-socială se pun în anii preșcolarității. Fiecare persoană din comunitatea SEVA este responsabilă pentru propria siguranță, pentru siguranța celorlalți și pentru buna utilizare a materialelor.

4. Inspirăm un stil de viață sănătos și sustenabil
Scopul educației timpurii este de a promova în rândul copiilor principiile unei vieți sănătoase
5. Ne menținem focusul pe învățare, nu pe conținut
Copiii sunt în mod natural curioși și dornici să învețe.

Învățarea este un proces holistic și poate avea loc în orice împrejurare: în joacă, în mișcare, în liniște, prin explorare, prin artă, prin imitarea celorlalți, adulți sau copii, înăuntru sau afară. Învățarea implică deprinderea de cunoștințe, abilități, percepții senzoriale, emoții și experiențe fizice.

Învățarea este eficientă atunci când se petrece într-un mediu emoțional pozitiv și care presupune interactivitate, care are un obiectiv și îl inspiră pe copil să-și dorească să știe mai mult.

Copiii investesc multă concentrare și energie în joacă. Educația timpurie este perioada în care copilul are nevoie de oportunități de explorare a diveritelor tipuri de joacă și jocuri care să-l ajute să se dezvolte, să învețe și să-i confere o stare de bine. Adulții care știu să se joace devin parteneri autentici de joacă și învățare ai copiilor, căci joaca nu este doar atuul copilărei, ci este esențială pentru dezvoltarea umană la orice vârstă: urmăm regulile jocului, le provocăm și le reinventăm în mod constant.

O viață bună și fericită la orice vârstă are nevoie de joacă, deoaece aceasta ne solicită creativitatea, interacțiunea socială și colaborarea, cunoașterea emoțiilor noastre și ale celorlalți, autoreglarea.

6. Respectăm joaca pe tot parcursul vieții
Joaca este o condiție necesară a învățării.