ECHIPA NOASTRĂ

Echipa noastră este compusă din profesioniști români, care se bucură de o completă autonomie profesională pentru a practica meseria pentru care au fost pregătiți. Pregătirea continuă a profesorilor români are ca scop sprijinirea în procesul de reflecție asupra practicilor și mentalității lor. Acest fapt îi ajută să răspundă provocărilor venite din schimbările survenite în societate.​

Valorile echipei SEVA:
  • Corectitudine față de sine și față de ceilalți
  • Punctualitate și seriozitate în pregătirea atelierelor, în realizarea evaluărilor periodice, în propria dezvoltare și în asumarea celor promise
  • Bună organizare a mediului de lucru
  • Varietate lingvistică și dezvoltarea mediului internaţional de învăţare
  • Deschidere, bună comunicare și menținerea unui mediu plăcut de lucruşi de învăţare
Educational board of advisors
Toți profesorii din cadrul SEVA se bucură de respect și încredere, ceea ce îi ajută să obțină cele mai bune rezultate în munca lor.
Petre Victoria
Director
Sunt profesor învățământ preșcolar, licențiată în psihologie, azi, director la Grădinița cu program prelungit ,,SEVA’’, expert – evaluator ARACIP, autor a numeroase auxiliare didactice pentru preșcolari, cărți de poezii pentru copii. Am avut șansa de a participa la numeroase formări europene tip Comenius/Erasmus+ în țări ca: Suedia, Franța, Bulgaria, Germania, Israel, Italia, de a coordona proiecte școlare europene/ parteneriate cu școli și grădinițe din: Franța-Marsilia, Bulgaria-Vratsa, Polonia-Inowoclaw, Italia-Regio Emilia, Slovenia-Ljubljana, Turcia-Iskenderun, Scoția-Larbert.

Am fost nominalizată cu titlul onorific de ,,OMUL ZILEI’’, în Dicționarul personalităților din România de către Romanian Biographic Institute, Asociația ECO- EUROPA.Sunt realizări ce au ca aplicabilitate o abordare educațională diferită de ceea ce am experimentat în grădinițele și școlile europene, informații diseminate în toate activitățile educative coordonate ca director, responsabil de cerc pedagogic, expert ARACIP- Sud Muntenia/PH. Alături de UNICEF am lucrat la elaborarea Reperelor fundamentale în învățarea și dezvoltarea timpurie a copiilor, ce au constituit puncte de reper în elaborarea Noului Curriculum pentru Educație Timpurie, și cred cu tărie că pentru realizarea curriculum-ului centrat pe copil, educatoarea trebuie să stabilească scopuri pentru fiecare copil, luând în considerare toate aspectele dezvoltării lui: vârsta intelectuală, ritmul de dezvoltare, temperamentul, punctul forte prin care copilul este pus în valoare. Sunt un om optimist, dornic de a lăsa în urmă nu doar pași, ci fapte, gânduri pozitive, imprimate oamenilor cu care lucrez căci o echipă puternică se clădește după chipul și asemănarea celui care își ia în serios rolul de lider.

Când ai curaj să schimbi lucrurile care nu merg, să oferi încredere oamenilor cu care lucrezi, să le apreciezi ideile, realizările, trebuie să pășești cu dreptul. Consider că expriența unui dascăl poate fi valorizată oricând, dascălul nu are vârstă, ci multe, multe lucruri de împărtășit.
Cazacu Andreea
Manager
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Comunicare și Relații Publice, manager și membru fondator al Asociației „Centrul de Educație, Cercetare și Inovație Seva”, asociația-mamă din care a prins viață Grădinița cu Program Prelungit Seva, autorizată ARACIP în 2020 și acreditată în martie 2025. Este un spațiu educațional dedicat copiilor și părinților care își doresc calitate, siguranță și blândețe în educație.

Coordonez cu drag desfășurarea activităților Grădiniței Seva și am grijă ca fiecare detaliu să reflecte valorile noastre: respect, profesionalism și bucuria de a învăța împreună. Mă implic cu atenție în susținerea echipei Seva, colege dedicate și pasionate, pe care le puteți descoperi și pe acest site.

Fiecare copil are un potențial unic, iar rolul nostru este să îi oferim sprijinul, încurajarea și mediul potrivit pentru a-și dezvolta încrederea, curiozitatea și creativitatea. Pentru mine, Seva nu este doar o grădiniță, ci o comunitate în care copiii cresc frumos, în siguranță și cu drag de cunoaștere.
Cazacu Elena Alexandra
Profesor în învățământul primar și preșcolar
Sunt Alexandra Cazacu, profesor pentru învățământ preșcolar, pasionată de educație și de universul minunat al copilăriei. Am absolvit două facultăți: Facultatea de Inginerie Petrol și Gaze, unde am obținut titlul de inginer, și Facultatea de Litere-specializarea Pedagogia învățământului primar și preșcolar, care mi-a deschis drumul către adevărata mea chemare: lucrul cu copiii.

Cred cu tărie că fiecare copil este unic și are nevoie de încurajare, răbdare și sprijin pentru a-și descoperi potențialul. În sala de grupă îmi propun să creez un mediu cald, primitor și sigur, în care copiii învață cu bucurie, prin joc, explorare și experiențe autentice. Pentru mine, a fi profesor pentru învățământ preșcolar nu înseamnă doar a preda, ci a inspira, a forma caractere și a fi alături de cei mici în primii pași spre cunoaștere și viață.
Danila Andreea Ionela
Profesor în învățământul primar și preșcolar
Dragostea pentru copii, dorința de a-i sprijini în parcursul lor de descoperire a acestei lumi minunate și convingerea că educația timpurie reprezintă fundamentul viitorului, au stat la baza alegerii mele de a mă îndrepta spre domeniul educației.

Prima mea experiență în lucru cu copiii a fost dobândită în urma absolvirii cursurilor de educator specializat în cadrul BRAINSTORMING CONSULTING BUCUREȘTI. De asemenea experiența de 20 de ani ca mamă mi-a dezvoltatat răbdarea, empatia și capacitatea de a înțelege nevoile emoționale și educaționale ale copiilor. În urmă cu 5 ani m-am alăturat familiei SEVA, experiență care pentru mine reprezintă împlinirea unui vis și oportunitatea de a aduce o contribuție considerabilă atât în formarea cât și în dezvoltarea micuților într-un mediu sigur și armonios.

Colaborarea cu SEVA a început în luna octombrie a lui 2020 moment în care am primit șansa de a face parte din cea mai minunată echipă care se bazează pe colaborare, încredere și profesionalism și care lucrează după un sistem de educație diferit și de aceea mă simt foarte norocoasă să fac parte din această echipă.
Constantin Elena Camelia
Profesor în învățământul primar și preșcolar
Sunt profesor pentru invățământul preșcolar, cu o experiență de peste 10 ani in formarea si educarea copiilor de vârsta timpurie. De 4 ani fac parte din echipa Seva, unde contribui cu pasiune si responsabilitate la dezvoltarea armonioasă a celor mici, punând accent pe învățarea prin joc, creativitate si dezvoltare socio- emoțională.

Sunt, de asemenea, mămică a doi copii, ceea ce ma ajuta sa înțeleg în profunzime atât nevoile celor mici , cât si așteptările părinților. Aceasta experiență personală îmi oferă un plus de empatie, răbdare si capacitatea de a construi o legătură autentică și de incredere cu fiecare copil și familie.

Cred cu tărie ca fundația educațională și emoțională din primii ani de viață este esențială pentru viitorul fiecărui copil, iar rolul meu este să ii ghidez cu blândețe si profesionalism in această etapă.
Giosan Sabina Gabriela
Profesor în învățământul primar și preșcolar
Cred în educația adaptată vremurilor și în principii sănătoase în educație. Am ales Seva pentru că le îmbină perfect pe cele două. Fac parte din povestea grădiniței Seva de 6 ani, încă de la începutul ei și lucrez în învățământ de peste 10 ani.

Am ales întotdeauna să fiu un prieten și un ghid al copilului, nu un înlocuitor al mamei și asta a ajutat de fiecare dată la construirea unei relații armonioase. Mă bucur să fac parte dintr-un proiect care pregătește copiii pentru viață, nu doar pentru școală și care pune accentul pe construirea echilibrului lor emoțional. Seva este și va rămâne locul în care am crescut și eu, personal și profesional alături de multe generații de copii care s-au putut bucura de o copilărie autentică.
Braescu Elena Simona
Profesor în învățământul primar și preșcolar
Sunt Brăescu Elena-Simona,absolventa a Liceului Pedagogic “Spiru C.Haret “ din Buzău si a Facultății de Psihologie și Științele Educației, specializarea Pedagogia Învățământului primar și preșcolar din Brașov. Cu peste 6 ani experiența,m-am alăturat echipei Seva în anul 2024 cu inima deschisă pentru a ajuta copiii să-și descopere talentele, pasiunile și motivația, într-un mediu atât de cald și creativ. Aici simt că pot să pun în valoare unicitatea fiecărui copil și să contribui, cu dăruire și bucurie, la începutul de drum.

Înțeleg nevoile copiilor și nu le ofer doar răspunsuri, ci încerc prin activități distractive și creative să îi “echipez” cu toate instrumentele necesare succesului. Îi încurajez să fie curioși,să pună întrebări și să devină cat mai autonomi.

Activitațile creative și atmosfera prietenoasă și caldă fac din fiecare zi,una specială și unică în care copiii învăță prin cântece,jocuri si culoare despre tot ce ne înconjoară. Frumusețea acestei meserii nu poate fi descrisă prin cuvinte; scriu doar atât…ca nu poți face asta dacă nu o faci din inimă!
Panait Alina Simona
Profesor în învățământul primar și preșcolar
Mă numesc Simona, sunt absolventă a Universității din București, specializarea Didactică; studii de masterat în “Comunicare și comuniune”. Sunt o persoana foarte calma si sociabila cu excelente abilitati in comunicare si intelegere, dobandite prin experiențe ca profesor de învățământ primar și preșcolar dar și ca voluntar prin diverse grădinițe și școli din România.

Am abilitatea de a construi relatii profesionale cu parinti dar și cu copiii. Jocurile de mișcare activa și creație sunt punctele mele forte si am capacitatea de a lucra in echipa, fiind întotdeauna deschisa la noi idei. Îmi plac drumețiile și plimbările în aer liber și optez întodeauna pentru o activitate in aer liber în locul sălii de clasă.

Sunt o persona calda și blândă, venind întodeauna în întâmpinarea copiilor, ajutându-i astfel să se acomodeze cat mai ușor în colectivitate. Îmi place să organizez diverse activități cu cei mici, ajutându-i astfel să își dezvolte cât mai bine capacitatea de a fi independenți, siguri pe ei acomodandu-i blând prin metode didactice, valorificând astfel stima de sine. Mottoul meu preferat: “Copiii vindecă sufletul!”
Mihaela Petrescu
Profesor în învățământul primar și preșcolar
Cumva, indiferent de contextele de viață de până acum, într-un fel sau altul, am ales să rămân și să cresc lângă copii. M-a ajutat voluntariatul, facultatea cu specializarea română-engleză, masterul în psihologie educațională și consiliere școlară, atelierele senzoriale și creative din cadrul Asociației Cuibul cu Licurici, al cărei fondator sunt din 2014 și, în cele din urmă, specializarea în învățământul preșcolar și primar, în urma reconversiei profesionale.

Mi-am dorit foarte tare ca, în fiecare loc unde sunt copii, să primeze conectarea – acel ceva pe care îl punem împreună din noi înșine și care determină calitatea timpului petrecut împreună, nu doar activitățile. Întotdeauna a fost la mijloc dorința de a oferi, într-o manieră creativă, cât mai multe posibilități de dezvoltare și exprimare personală pentru prichindei, ținând cont de ritmul propriu și de limbajul universal: joaca.

Așa am ajuns de la coordonarea atelierelor pentru cei micuți la Cuibul cu Licurici, la grădinița Seva. Sunt bucuroasă că fac parte dintr-o echipă de oameni pasionați de educație, cu proiecte frumoase și pentru care „Împreună” contează foarte mult. Ceea ce este și mai frumos este că, lângă copii și în echipă, cresc și mă (re)descopăr și eu!
Sandu Nicoleta
Asistent medical
Sunt Sandu Nicoleta,Absolventă a Școlii Postliceale Sanitare „Regina Maria de România” și sunt asistent medical cu peste 15 ani de experiență în grădiniță. M-am alăturat echipei Seva în anul 2020. Sunt o persoană răbdătoare și atentă, iar grija față de copii vine firesc, cu multă dragoste și dedicare . Copiii au nevoie de blândețe, protecție și încurajare, iar rolul meu este să fiu mereu aproape de ei, cu sinceritate și căldură.

Zâmbetul și progresul fiecărui copil îmi aduc cea mai mare satisfacție și mă motivează să îmi fac meseria cu bucurie zi de zi. Mă bucur să fiu alături de primii pași ai copiilor dumneavoastră în grădiniță și să contribui la crearea unui mediu sigur și cald.
Newsletter
Abonează-te la newsletter și fii la curent cu ultimele noutăți SEVA.